Ministrul propus la Finanţe, Alexandru Nazare, a declarat luni că trebuie încheiată cât mai repede criza politică şi există ...
Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat că proiectul noului Complex Sportiv Dinamo intră într-o nouă etapă. Concret, ...
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a lansat, luni, un apel către investitori să privească Moldova nu doar ca pe o ...
Armata ucraineană a atacat cu drone infrastructura feroviară din regiunea rusă Briansk, în noaptea de duminică spre luni. O parte a unui pod s-a prăbușit, 28 de vagoane au deraiat, iar circulația tren ...
Judecătoarea Laura Sarcină, care a obținut la Curtea de Apel București decizia de suspendare a procedurii de selecție a ...
Judecătoarea Olimpiea Crețeanu, de la Curtea de Apel București, a amânat cauza cu șase ore, pentru a da timp părților să ...
Cea de-a doua ediție Buzău 21K a adus duminică, 27 septembrie, aproape 2.000 de participanți la startul celor cinci curse.
Apple a fost obligată de un juriu din Statele Unite să plătească despăgubiri de 5,7 miliarde de dolari, după ce a pierdut un ...
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, Pavlos Marinakis, a declarat luni, într-o conferință de presă, că „nu s-a ...
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit astăzi în zona județului Iași. Potrivit primelor informații, un bărbat a fost ...
Comisia Europeană intenţionează să amâne intrarea în vigoare a normelor comunitare privind reducerea emisiilor de metan, a ...
O cheamă Carla, a venit printr-un proiect european și face senzație la orice eveniment apare, relatează Agenția de presă ...
Some results have been hidden because they may be inaccessible to you
Show inaccessible results